Category: Istorie

Domnule George Simion, cine v-a învestit să incriminaţi poporul și statul român pentru agresiuni comise asupra evreilor?

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui AUR, George Simion Autor: RADU HADÂRCĂ Domnule George Simion, suntem un grup de susţinători ai identitatii româneşti. Ne adresăm dumneavoastră în calitatea pe care o deţineţi, respectiv aceea de preşedinte al partidului AUR, singura formaţiune reprezentată în Parlamentul României care, prin doctrina afişată până acum, se consideră un partid suveranist. Având…

Loading


Oprește-te, Israel! Altfel vei fi judecat cu aceeași măsură!

Autor: DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 149 Stimați colegi Senatori,             Trăim vremuri interesante! Plandemia a fost oprită de conflictul dintre Ucraina și Federația Rusă, iar acest război este oprit de lupta dintre Israel și Palestina. Nici nu vreau să mă gândesc ce va opri acest război. Ceea ce este comun tuturor…

Loading


Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLII)

Autor: IOAN ROȘCA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 135 5.10a. Năvălirea care a dus la cotropirea economică – o bibliografie Am arătat că nu putem înţelege ce a însemnat (cît ne va costa) „restitutio in integrum„ postdecembrist dacă nu urmărim cum s-a ajuns la acapararea economiei Romaniei, la nivelul anului 1939. S-ar putea însă crede/…

Loading


ROMÂNIA FAȚĂ-VERSO. Înainte și după…

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 149 În 1990, România avea de încasat peste 2,7 miliarde de dolari de pe urma investițiilor făcute de Ceaușescu în străinătate. Astăzi avem o datorie externă de aproape 100 de miliarde de euro România a investit milioane de dolari, dar și expertiză și know-how, în toată lumea, înainte de 1989. …

Loading


EMISIUNE TV. Unirea de la 1918 a însemnat pierderea suveranității?

Emisiunea „Dincolo de orizont” din 7.11.2023 de la DIS TV, moderată de Calistrat Atudorei. Titlul ediției: „Cum ne-a fost măsluită istoria”. Invitatul emisiunii: cercetătorul interdisciplinar IOAN ROȘCA.

Loading


EMISIUNE TV. Hiperfresca invadării și cotropirii României de către evrei

Emisiunea „Dincolo de orizont” din 24.10.2023 de la DIS TV, moderată de Calistrat Atudorei. Titlul ediției: „Români, ne trezim și ne ridicăm, sau ne stingem în lanțuri?” Invitatul emisiunii este cercetătorul interdisciplinar IOAN ROȘCA

Loading


CERTITUDINEA TV. “De ce sunt intelectualii lași?”

Ediția din data de 5 noiembrie 2023 a emisiunii COLOCVIILE ARS VERBA Tema emisiunii: “De ce sunt intelectualii lași?” Invitat special: istoricul Gică MANOLE Invitat permanent: Miron MANEGA – certitudinea.com Realizator: Daniela GÎFU

Loading


HAMAS a fost creat de Israel

Autor: Prof. MICHEL CHOSSUDOVSKY Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 148 Michel Chossudovsky (născut în 1946) este un economist și autor Canadian, de origine evreiască. Este profesor emerit de economie la Universitatea din Ottawa și președinte director al Centrului de Cercetare a Globalizării (CRG). Conduce site-ul globalresearch.ca, fondat în 2001, în care e publicat și textul…

Loading


MITROPOLITUL VLADIMIR CĂTRE PATRIARHUL KIRIL: „Ne aflăm într-o situație de faliment instituțional”

Mitropolitul Vladimir și Patriarhul Kiril Dezbinarea care ne caracterizează pe noi, românii, se observă cel mai bine în Republica Moldova, unde ortodocșii sunt împărțiți în două mitropolii: Mitropolia Basarabiei, păstorită de ÎPS Petru, și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, păstorită de ÎPS Vladimir. Prima ține de Biserica Ortodoxă Română, cealaltă de Biserica Ortodoxă Rusă….

Loading


PATOLOGII ISTORIOGRAFICE. Mihai Pseudo-Viteazul, una din cele mai odioase figuri ale Istoriei Românești

Autor: HORAȚIU DAMIAN Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 147 Am întâlnit pe Facebook un text patologic (din care publicăm extrasele de mai jos), care completează profanator campania ocultă (dar și „oficială”, dacă ne gândim la autori ca Lucian Boia sau Dan Alexe) de epurare a etosului românesc, de acoperire cu dejecții a tuturor simbolurilor care…

Loading