Category: Istorie

Glorificarea lui Horthy în România

Autor: Miron Manega Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 94 În timp ce asistăm la un veritabil bombardament concentrat asupra unor repere valorice ale culturii, spiritualității și dentității românești, mergând până la interzicerea lor, iată că la Editura Humanitas a apărut, în urmă cu doi ani, nestingherită, necontestată și neamendată de nimeni, din țară sau din…

Loading


Umilirea lui Ioan Aurel Pop și lepădarea de Paulescu. A cui academie este Academia Română? Cine conduce statul român?

Autor: Miron Manega Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 94 Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a anulat sesiunea omagială, programată pentru 1 – 3 septembrie, în onoarea savantului român Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, înlocuind-o cu „o conferință dedicată marelui savant Moses Gaster, membru marcant al Academiei Române”.  Reamintim că pe 21 iulie a avut loc…

Loading


Cele două pogromuri

Autor: DAN CRISTIAN IONESCU Articol apărut în revista CERTITUDINEA Nr. 92 La sfîrșitul lunii iunie se comemorează (teoretic) două pogromuri, cel de la Iași din 1941 împotriva evreilor și cel din 1940 împotriva românilor din Basarabia și Bucovina, De fapt, în ultimii ani, românii comemorează pogromul din 21-23 ian 1941din București (în care legionarii uciși…

Loading


Pelerinajul la osemintele lui MIHAI VITEAZU – o tradiție născută sub ochii noștri

            Luni, 9 august, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente în Teleorman) a avut loc cea de-a noua comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu. Evenimentul a avut o încărcătură simbolică specială, căci s-u împlinit, anul acesta, 420 de ani de la asasinarea voievodului, la Turda (9 august 1601). Reamitim că locul comemorării…

Loading


IOAN HOSSU: „Aș dori să urmez calea Cardinalului Iuliu Hossu”

Interviu realizat de Miron Manega, apărut în CERTITUDINEA Nr. 93 Unul dintre nepoții cardinalului Iuliu Hossu este inginerul Ioan Hossu, cetățean româno-canadian. Bunicul lui, Ștefan Traian Hossu, a fost fratele înaltului prelat greco-catolic, beatificat de Papa Francisc în 2019. A fost unul din cei patru copii ai soților Traian Ioan și Cristina Hossu ambii medici….

Loading


Ziua Națională a Opincii

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 93 Data de 4 august (1919), când Ungaria a fost eliberată de armata română, ar trebui celebrată, de Ungaria și România, ca o sărbătoare comună a celor două țări. Povestea acelui moment unic în istoria celor două țări, România și Ungaria, avea să fie relatată, cu emoție…

Loading


De la „Marianne” la Maria Rosetti și Laura

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 92 În Franța, „portretul” Republicii este ilustrat de chipul unei femei simbolice, frumoasă și impunătoare, care are pe cap o bonetă frigiană. Ea poartă numele de „Marianne” și reprezintă simbolul libertății, al familiei și al maternității. Prima „Marianne” a fost ipostaziată de Eugene Delacroix în tabloul „Libertatea…

Loading


De la „pogrom“ la actuala „pensie de Holocaust“

Autor: Cornel-Dan Niculae Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 91 Având în vedere componenta militară a evenimentelor şi implicarea prealabilă voluntară a „iudeo-comuniştilor“ în ostilităţi, de partea Uniunii Sovietice, termenul de „pogrom“ privind evenimentele însângerate de la Iaşi din iunie 1941, apare mai degrabă nepotrivit şi neacoperitor realităţii, conform definiţiei acestuia, a pogromului. A fost însă…

Loading


O întrebare pentru Silviu Vexler, Alexandru Florian și Aurel Vainer: dacă eu spun, despre acești evrei, că au fost criminali sau torționari, se cheamă că sunt antisemit?

Autor: Miron Manega Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 92 Comunismul a venit în România o dată cu cu tancurile sovietice, în 1944, iar din 1947 a confiscat aproape în întregime țara, cu complicitatea unui Occident în egală măsură vinovat. Toate acestea sunt confirmate documentar. La fel de confirmat e și faptul că, de pe tancurile…

Loading


Adevărata explicație a retrocedării proprietăților Grupului Etnic German către Forumul Democrat al Germanilor din România

Autor: Dr. IOAN ROȘCA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 90 Încep cu o scrisoare trimisă domnului Marius Albin Marinescu, în urma lecturii unor editoariale ale sale, în care exprima speranţa că va găsi sprijin la comunitatea evreilor, în campania sa împotriva lui Klauss Iohannis, pentru că acesta a resuscitat ilegal Grupul Etnic German, întru retrocedarea…

Loading