5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.3a. Să privim spre culise (ajutaţi de) REALITATEA EVREIASCĂ…

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 119

Vom ilustra presiunile care au dus la evoluţia legislativă rezumată în capitolul anterior, cu informații preluate din publicația „Realitatea evreiască”…

Nr. 322-323  1 – 31 iulie 2009 „Conferinţa internaţională „Holocaustul şi restituirea proprietăţilor evreieşti”. Între 26-30 iunie a.c., la Praga a avut loc manifestarea «Holocaust Era Assets Conference», care a dezbătut situaţia restituirii proprietăţilor private şi comunitare, luate de la evrei în perioada celui de-al doilea război mondial, dar şi în cea comunistă. [Atenţie la marele truc: în numele suferinţelor holocaustului, sub acoperirea reparării abuzurilor naziste, se realizează de fapt anularea ocultă a efectelor expropierii comuniste. Cu pretenţia ca o victimă a nazismului să aibă temeiuri de întîietate ca… victimă a comunismului. Răsturnare/manipulare sfidătoare a istoriei, posibilă doar datorită slăbiciunii noastre. Căci aşa cum vom vedea, la noi, evreii , veniţi la putere după 1944, au recuperat – de regulă – ce le luaseră naziştii. Atfel, imobilele reclamate după 1990 (sau sumele compensatoare), chiar dacă or fi fost la un moment dat în mîini „antisemite”, reprezintă doar anularea rezultatului revoluţiei comuniste, pe care autorii ei, mulţi evrei, implicaţi în măcelărirea noastră, nu l-au renegat)].  Continuare a conferinţei internaţionale de la Washington, la manifestarea de la Praga au participat reprezentanţi din 49 de ţări, numeroase ONG-uri, mari organizaţii evreieşti internaţionale, oameni politici, personalităţi evreieşti cunoscute, ca Elie Wiesel [Nu putea lipsi cînd s-a apropiat recoltarea], laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Simone Veil (Franţa, fost ministru) […].România a fost prezentă cu o importantă delegaţie, condusă de dr. Bogdan Aurescu, secretar de stat la MAE, dr. Aurel Vainer, deputat şi preşedintele F.C.E.R., dr. Irina Cajal Marin, din partea MAE, Daniel Anghel, director la Autoritatea de Restituire, Samuel Izsak, director la Fundaţia «Caritatea» şi alţii [Sub nici o formă, mandataţi democratic, la a angaja ţara  în plăţi păgubitoare pentru cetăţenii ei]. În cadrul unei adunări publice, dr.Aurel Vainer a prezentat, pe baza «Declaraţiei de la Terezin», adoptată la încheierea reuniunii [vom vedea cum „adoptarea” de către agenţii/oficinele intereselor filosemite e tratată apoi ca creatoare de obligaţii], principalele idei şi concluzii şi importanţa acestora pentru procesul de restituire care se desfăşoară în România.[…] Numeroşi vorbitori – dr. Irina Cajal Marin, dr.Liviu Beris, preşedintele A.E.R.V.H., dr. Alexandru Florian, director executiv al Institutului «Elie Wiesel», av. C. Vişinescu, ing. José Iacobescu, preşedintele B’nai B’rith România, Hary Eliad, director al TES, ing. Iancu Ţucărman, M. Brateş, C. Benone – s-au referit la necesitatea activităţii de educaţie sub multiple forme şi a elaborării unei strategii mai ferme, a unor acţiuni concrete din partea F.C.E.R. în domeniul restituirilor.[Frumoasă împletire între educaţie şi spoliere! Care o fi scopul şi care mijlocul?] Prof.univ. dr. Liviu Rotman, directorul C.S.I.E.R., a subliniat că problema restituirilor nu este exclusiv evreiască, buna sa desfăşurare este un semn al solidităţii statului de drept. [A statului „Drepţi!”… Căci un stat de drept slujeşte o populaţie,  nu o spoliază. ] El a promis sprijin în ceea ce priveşte punerea la punct a arhivelor care se află la Centrul de Istorie, un ajutor important pentru stabilirea apartenenţei unor bunuri evreieşti. Ing. Paul Schwartz, vicepreşedintele F.C.E.R., a clarificat […] informând că există mult mai multe proprietăţi comunitare decât  cele 2.000 revendicate de F.C.E.R. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte proprietăţile particulare, mulţi evrei plecaţi din România au renunţat să le revendice.

Nr. 342-343 1 – 30 iunie 2010. „Restituirea proprietăţilor confiscate în Holocaust. Cele 40 de state participante [Aceeaşi deturnare a democraţiei – agenţi docili ai unei vaste mafii reprezentînd „state”] la Conferinţa de la Praga, din Europa, S.U.A., Canada, au adoptat textul final al documentului «Linii directoare şi bune practici» [verbiajultipizat pentru acoperirea escrocheriei] privind restituirea proprietăţilor confiscate în perioada Holocaustului. Documentul reprezintă o concretizare a Declaraţiei de la Terezin, de anul trecut, având ca principal obiectiv stimularea procesului de restituire a bunurilor confiscate de nazişti şi colaboraţionişti în perioada Holocaustului [sustrase din avuţia comună a românilor iobagi, recuperată de la paraziţi prin expropierea comunistă]. Documentul evidenţiază rolul benefic al colaborării între comunităţi evreieşti locale şi organizaţii evreieşti internaţionale ca W.J.R.O. [Pe care organele de apărare a intereselor româneşti ar fi trebuit să o cerceteze atent] Documentul va fi transmis fiecărei ţări participante, la nivel statal, al societăţii civile şi al organizaţiilor evreieşti. În ce ne priveşte – F.C.E.R. şi Fundaţiei «Caritatea». A fost constituit un Consiliu de Conducere cu reprezentanţi din toate ţările aderente la document [Ce inseamnă această „aderare” ocultă? Sigur nu expresia voinţei poporului român]. Pentru România [dar nu în interesul ei], prin Ministerul român al Afacerilor Externe, au fost nominalizaţi: director în M.A.E., Răzvan Rotundu [Atenţie la aceşti trepăduşi ai altora, plătiţi de contribuabilii români] şi deputatul dr. Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R.” [Care s-a plasat constant în poziţii incompatibile cu Constituţia].

Nr. 344-345 (1144-1145) – 1 – 31 iulie 2010. „Sunt necesare câteva precizări despre implicarea Federaţiei în activitatea Fundaţiei „Caritatea. Fundaţia, înfiinţată în 1997, este filiala în România a lui W.J.R.O. (Organizaţia Mondială pentru Restituirea Bunurilor Evreieşti), având ca scop dobândirea, revendicarea, deţinerea, protejarea, administrarea şi valorificarea bunurilor imobiliare comunitare evreieşti restituite F.C.E.R. şi/ sau Fundaţiei. Din 1980 de cereri depuse la Secretariatul Tehnic al Comisiei, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii a soluţionat până în prezent 998 de dosare. În ce priveşte acordarea de despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu mai e posibilă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis un număr de 99 de decizii având ca beneficiar Fundaţia „Caritatea. [Credeţi că putem consulta undeva dosarele respective? Care ar mai fi rostul „clasificărilor”, întru protejarea prădătorilor naţiunii?]. Aceste decizii urmează a fi fructificate prin acordarea de despăgubiri băneşti în numerar şi acţiuni la Fondul «Proprietatea». [Aşa au pierdut românii controlul şi asupra ultimelor active valoroase ale economiei lor] […].  Este foarte important ca, în condiţiile puternicei diminuări a pieţei imobiliare, să se obţină aceste sume din partea statului român, care să fie folosite de către F.C.E.R. pentru D.A.S.M., prezervarea patrimoniului evreiesc, educaţie iudaică”. [Priorităţi româneşti – doar dacă ne aflam sub ocupație… Cine să verifice pretenţiile la „patrimoniul strămoşesc” al unei comunităţi intrate în România după 1800, prin colonizare fanariotă şi emigrare ilegală, care a avut mult timp restricţii în materie de achiziţie de proprietăţi – din temeri de pierdere a controlului economic în favoarea invadatorilor, ce s-au dovedit întemeiate?].

Nr. 370-371 (1170-1171) – 1 – 31 octombrie 2011 „SAMUEL IZSAK : Creşte spectaculos numărul de cereri rezolvate […]. Demersurile pentru înfiinţarea Fundaţiei Caritatea au început în 1990, în urma unei iniţiative a unor persoane fizice din Israel, care au luat contact cu guvernul României [Cu cine, mai exact?], pentru a evalua posibilităţile de retrocedare a bunurilor evreieşti confiscate de autorităţile române înainte şi după 1944. [Mai exact: retrocedate după 1944 și reconfiscate ulterior, în cadrul expropierii comuniste]. […] În momentul de faţă, Fundaţia Caritatea sprijină financiar F.C.E.R. în activitatea de renovare a Templului Coral cu 1,2 milioane lei. Pentru refacerea Sinagogii Mari din Iaşi, Fundaţia Caritatea sprijină financiar F.C.E.R. cu 450.000 de lei, alţi 400.000 de lei din banii de la Fundaţia Caritatea sunt alocaţi de către F.C.E.R., prin departamentul său de specialitate, pentru lucrările de la Sinagoga Ortodoxă de la Oradea, în funcţie de programul stabilit de F.C.E.R. pentru păstrarea patrimoniului său sacru (sinagogi, cimitire, băi rituale etc).[Era mai bine ca banii românilor să folosească în păstrarea patrimoniului lor sacru, ce se întîmplă a fi plasat chiar pe pămîntul lor strămoşesc][…]. «Au fost costuri uriaşe, la început, pentru a evalua tot ce se poate recupera [şi mitiui/cîştiga cu peşcheşuri sau sinecuri pe toţi cei cumpărabili], dar ele au fost acoperite din fonduri externe» [bună investiţie, de risc minim, avînd în vedere capitalul exploatabil de laşitate/ nesimţire a descurcăreţilor locali], ne spune actualul director general al Fundaţiei, SAMUEL IZSAK, într-un interviu acordat «Realităţii Evreieşti» […].

SAMUEL IZSAK: […]. Faţă de alte minorităţi naţionale şi culte religioase, suntem de departe cei mai avansaţi, datorită perseverenţei noastre. […]. Dacă luăm în considerare toate cererile formulate în România, inclusiv cele ale persoanelor fizice, atunci vedem că se ajunge la 20% cereri rezolvate [Celorlalţi, poate – dar nu evreilor „avansaţi”, care au beneficiat de un tratament de excepţie, aşa cum ar rezulta imediat din analiza activităţii ANRP (consultarea dosarelor- ascunse privirii publice)]. Şi să nu uităm că în 2006, după ce Fundaţia Caritatea funcţionase deja vreo şapte ani, erau 76 de cereri rezolvate. Până în 2010, erau peste 900 de cereri rezolvate, ceea ce arată o creştere de ritm spectaculoasă. [S-ar justifica cercetarea cauzelor „accelerarii”- începînd cu găştile trădătoare rotite la putere ] […].

„Chipul hidos al Legii” – imagine realizată de AUREL MANEA

Spre deosebire de alte comunităţi, cu care ne comparăm, evreii au o situaţie specială. Se ştie că sute de mii dintre ei au plecat şi acum este foarte dificil să reconstitui un dosar de retrocedare [Mai ales cînd au declarat că renunţă la avere de bunăvoie, ca să o poată şterge din temniţa în care ne-au închis/lăsat pe noi]. Să mai adăugăm şi că legea prevede că solicitările trebuia să fie depuse până la o anumită dată, care a trecut. [S-au găsit soluţii pentru oricîte repuneri în termen]. […] Dar trebuie înţeles că noi nu ne ocupăm de persoane fizice, ci numai de comunităţi. […] Acum se dau exclusiv prin Fondul Proprietatea. În trecut, s-a dat şi o parte în numerar [Gaură neagră… de care muritorii de rînd sunt feriţi]. Avem acţiuni la FP în valoare de peste 100 de milioane de lei [Şi aici nu intră ce s-a dat particularilor! Fondul putind fie deci denumit  „Proprietatea asupra României”] şi la care primim dividende […]. Unii se întreabă de ce ne băgăm noi, când este patrimoniul dumnealor. Dar acest patrimoniu a fost realizat când în România erau 800.000 de evrei […]. La conducerea F.C.E.R. se ştie că fără fondurile de la Fundaţia Caritatea nu s-ar putea întreţine patrimoniul existent, rămas după plecarea a sute de mii de evrei”. […].

Nr. 396-397 1 – 31 decembrie 2012 „Deputatul F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, a participat la Conferinţa de la Praga «Îndrumare şi bune practici [Dacă nu ar fi vorba de un ucaz fanariot, s-ar vorbi de „practici bune”] în restituirea/ compensarea proprietăţilor imobiliare confiscate de nazişti, fascişti şi colaboratorii lor în perioada Holocaustului». […] Conferinţa s-a derulat în zilele 26 – 29 noiembrie 2012, sub auspiciile vice prim-ministrului şi ministrului de Externe al Republicii Cehe, Karel Schwarzenberg, fiind organizată de Institutul pentru Moştenirea Shoah-ului, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe şi Fundaţia „Forum 2000”[Ce contează cîte membre are o carcatiţă?]. După sesiunea de deschidere, au urmat sesiuni de lucru pe tematici: 1. Proprietatea comunitară şi religioasă [Sfîntă şi istorică oriunde s-a întins – mai ceva ca la Ierusalim]; 2. Proprietatea privată [Aici ar intra o bună parte din România ]; 3. Proprietatea a cărei moştenire nu a fost reclamată [Numai bună pentru industria holocaustului;  de ce să rămînă statului român?]; 4. Rolul organismelor şi instituţiilor internaţionale [Ehe, îl vedem];  5. Media – percepţie publică şi posibile soluţii [Traducere: propaganda acoperitoare a jafului]; 6. Probleme economice şi posibile rezolvări [S-au implementat între timp]. Conferinţa s-a constituit într-un util schimb de informaţii despre legislaţii, bune practici [Bune pentru ce? Şi pentru cine?] şi experienţe din diferite ţări participante, la care şi-au adus contribuţia şi reprezentanţi ai delegaţiei guvernamentale române. S-au făcut remarcate intervenţia directorului general în Ministerul român al Afacerilor Externe, Răzvan Rusu [De adăugat pe lista roşie], şi intervenţia dr. Aurel Vainer [Neobositul nostru hărţuitor]. […]. O atenţie specială a fost acordată proprietăţilor particulare evreieşti care, în cea mai mare parte, nu au fost reclamate, dat fiind deportările în lagărele naziste ale evreilor din Transilvania de Nord, aflată, în anii Holocaustului, sub jurisdicţia Ungariei fasciste [Vor plăti contribuabilii români – de azi – despăgubiri şi pentru că proprietăţile celor lichidaţi de Ungaria supusă de Hitler au (re)ajuns în patrimoniul nostru naţional, prin etatizarea comunistă (vezi şi cele dirijate spre GEC/CASBI/FEGM – de care ne vom ocupa separat)]. Pentru abordarea şi soluţionarea acestui complex proces de restituire, vorbitorul a solicitat sprijin din partea unor foruri internaţionale, […] preşedintelui Comisiei din Israel privind Investigarea Proprietăţilor Confiscate în timpul Holocaustului, Colette Avital [Numai bună de preşedinte a României, nu-i aşa?] […]. O notă aparte a constituit-o intervenţia baronesei Ruth Deech, care a arătat că Polonia nu a aderat la Declaraţia de la Terezin, din 2009, privind îndrumarea şi bunele practici pentru restituirea proprietăţilor, nu există legislaţie în Polonia pentru restituirea lor [Deci se poate rezista, dar noi nu suntem polonezi…] şi este nevoie de o schimbare a percepţiei poloneze legată de această problemă. [Absolut! Populaţia trebuie sa-şi înţeleagă interesul (apărat de parlamentari- decamdată în ciuda orbirii ei) de a plăti taxe… pentru ca banii să ajungă în Israel. Sau de a face loc acestora pe patul de spital, ca prioritari medical; sau de a aştepta ca întii să li se reconstituie lor averea acaparată de comunişti etc etc.].

[…] A fost semnată Declaraţia de la Praga, în care au fost subliniate: • necesitatea continuării procesului de restituire/ compensare a proprietăţilor [În vederea căreia s-a operat probabil căderea comunismului]; • folosirea proprietăţilor fără moştenitori [ce intră în proprietatea ţării – în mod normal] în scopuri educaţionale privind istoria Holocaustului [Deci ca arme contra noastră, în războiul pentru sens]; • constituirea de parteneriate între guverne, organizaţii internaţionale, comunităţi [ce eufemism pentru mafia retrocedarilor !]pentru soluţionarea nedreptăţii confiscărilor [comuniste,  dorite/ reuşite de evreii ilegalişti!]; • urgentarea legislaţiilor naţionale privind protecţia memorialelor şi a cimitirelor evreieşti [prioritară faţă de îngrijirea cimitirelor băştinaşe]; • susţinerea de către Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Europei, OSCE a principiilor formulate în Declaraţia de la Terezin [Nu acesta este rolul CEDO?]; • sprijinirea Institutului pentru Moştenirea Shoah-ului în publicarea unor informări regulate despre evoluţia procesului de restituire [Cu condiţia sa fie ascunse detaliile]; • alcătuirea unor programe de compensare care să echivaleze valoarea proprietăţilor la nivelul pieţei actuale [Asta în timp ce goimii vor fi trataţi cu valorile minime – pentru teren agrar, din grila notarilor – oricit ar  fi valorat terenurile lor]; • asigurarea că arhivele naţionale sunt deschise şi accesibile [Nu şi nouă! Doar cui trebuie.]; • îndrumarea şi bunele practici în restituirea/ compensarea proprietăţilor [„bune practici” nu e o stîngăcie a traducerii indicaţiilor, ci o reamintire că trebuie executate cu supunere]; • ajutorarea cât mai rapidă a supravieţuitorilor Holocaustului în timpul vieţii [Lasă că va merge şi după – chiar şi spre strănepoti]. În Declaraţie, un element important în bunele practici îl constituie dreptul de a reclama proprietăţile confiscate în anii Holocaustului sau ai totalitarismului [Fiţi atenţi mai ales aici! E vorba de comunismul pentru care au luptat evreii  emancipaţi. El a fost just, progresist – doar înspre noi. Dar faţă de evreimea bogată, a fost totalitar/retrograd] atât de cetăţenii ţării respective cât şi de cei aflaţi în străinătate, ale căror familii au deţinut respectivele proprietăţi [Ceea ce înseamnă că „paralamentul” nu mai dă legi în favoarea cetăţenilor „reprezentaţi”, ci a străinilor mituitori ]. Alt element de interes prevăzut în Declaraţie: lipsa istoricilor specializaţi şi a arhivarilor care să ajute reclamanţii la identificarea potenţialelor titluri de proprietate”.[Au fost perioade cînd arhiviştii care căutau acte pentru evrei primeau spor la salariu; se găsesc deci soluţii – românii pleşcari sînt dispuşi la orice pentru un os].

Nr. 404-405 (1204-1205) – 1 – 30 aprilie 2013 „AGENDA DEPUTATULUI ŞI PREŞEDINTELUI F.C.E.R.

[…]. Deputaţii dr. Aurel Vainer – Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (F.C.E.R.), şi prof. Ovidiu Ganz – Forumul Democrat German din România (F.D.G.R.), de la Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale (GPMN), au solicitat adoptarea, faţă de textul iniţial, a următoarelor propuneri [vom studia ulterior baletul tandru între minorităţile unite de interesul comun al jefurii noastre]: 1. specificarea intervalului în care au fost preluate abuziv imobilele vizate de lege, respectiv, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.  2. adăugarea la articolul 1, după alineatul 4, a încă unui alineat în care să fie menţionat faptul că „prevederile prezentei legi se aplică şi în cazul situaţiei specifice a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale. 3. extrapolarea inaplicabilităţii dispoziţiilor legii nu numai în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, incluse în articolul 7, alineatul 2, şi asupra restituirilor pe amplasamentele iniţiale. [Căci pentru populime, judecătorii au fost instruiți să folosească formula „x hectare arabil”, evitînd cu orice chip localizarea.] 4. adăugarea a încă doi membri – un reprezentant al Consiliului Minorităţilor Naţionale şi un reprezentant al Cultelor Religioase – în componenţa Comisiei Naţionale pentru restituiri […]. 8. mărirea termenului de decădere de la 90 de zile la 6 luni pentru completarea înscrisurilor în dosarele depuse la entităţile învestite de lege de către persoanele îndreptăţite, aşa cum apare în articolul 32, alineatul 1 [nu însă şi pentru urmaşii ţărănoilor, prinşi în capcana legii 18]; valabilitatea introducerii cererilor de restituire în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii pentru proprietarii iniţiali sau urmaşii lor direcţi cu domiciliul stabil în străinătate[Nouă repunere în termen, ca să se poată năpusti şi evreimea care nu a crezut în oportunitate]; Deputaţii F.C.E.R. şi F.D.G.R. au propus autorilor proiectului de lege să ia în considerare cazurile cultelor religioase şi minorităţilor naţionale, în care nu este respectat principiul echităţii, respectiv achitarea de compensaţii pentru clădiri naţionalizate şi demolate […]. Bunurile imobile ale F.C.E.R., în care au funcţionat organizaţiile ORT, OSE, Joint, au fost supuse imediat naţionalizării printr-un Decret al Consiliului de Miniştri din 1949, din care cauză nu au fost depuse cereri de retrocedare, multe din aceste clădiri nemaifigurând în evidenţele comunitare”.

Nr. 414-415 (1214-1215) – 1 – 31 octombrie 2013.  Aurel Vainer, a arătat, în cuvântul său, în faţa Camerei Deputaţilor:[…] După 23 august 1944, evreii au fost repuşi în drepturi totale. S-au restituit proprietăţile şi vreau să spun că procesul de restituire a proprietăţilor n-a durat precum ştiţi că durează astăzi. [Mare atenţie la această indiscreţie/scăpare!!! Ştiind asta, ne vom întreba ce s-a întîmplat după 1948, cînd evreilor li s-au luat cumva proprietăţile (apartamente, sedii de firme, băcănii, cîrciumi, farmacii etc.) proaspăt recuperate. Cum de nu s-a declanşat un uriaş protest cu ocazia expropierii comuniste? Cum de  cei expropiaţi nu s-au răfuit cu evreii expropianţi,  ajunşi şi ei în Israel, pînă la urmă ? Tocmai acolo, unde s-au strîns marii promotori ai internaţionalismului, se stinge/îneacă lupta de clasă – în frăţia naţionalistă/etnică? Nu cumva s-a procedat la un reglaj (facilitat de faptul că în perioada respectivă aparatul financiar era controlat de evrei) – rămas secret pînă astăzi? Reglaj  de la care trebuia să plece reconstituirea din 1990 – şi ea ţinută secretă ? (căci nimeni – în afară de grupul din spatele/cîrca statului – nu dispune de vreo situaţie a ce/cui/cît şi cum s-a retrocedat)]. Vă dau un exemplu: proprietăţile tatălui meu din Ştefăneşti de Botoşani, le-a luat înapoi în două săptămâni sau o lună maximum […]. Iată că poporul român s-a arătat foarte deschis, să spun aşa, în a ne reda toate drepturile de cetăţeni ai României. Au venit însă alte vremuri, vremurile comuniste” […].

                Ştim ce vremuri au venit la 23 august şi cine s-a cocoţat la putere atunci. Nu ştim însă ce s-a întîmplat mai departe, cînd evreii au făcut „alia”, aparent lăsaţi în fundul gol de regimul pe care l-au instalat…  

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 2,845 total views,  4 views today