Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 151

Un program utopic, dar legitim.

Cine-l respinge, nu e naționalist.

Cine-l consideră posibil, nu e realist

Au trecut peste doi ani de cînd CERTITUDINEA publică acest studiu hexagonal în serial şi nici un politician (naţionalist) nu a avut vreo reacţie faţă de problemele puse – care au fost cît se poate de concrete şi stringente. Deşi am arătat modul în care se produce colonizarea ţării, acoperită cu legi favorizante, nici un publicist nu a valorificat materialul consistent agregat, pentru a denunţa trădarea suveranităţii; nici un parlamentar nu a folosit documentaţia minuţioasă pentru a face propunerile legislative ce se impuneau. Tăcere absolută, netulburată nici măcar de critici. Ceea ce ar trebui să spună multe celor care îşi fac iluzii privind independenţa „mediei” sau suportă demagogia agitatorilor civici şi politicienilor  strecuraţi pe „culoarul naţionalist”. Neputînd crede că toate exemplarele Certitudinii (controlate de reţeaua de difuzare) sînt cumparate de agenţii puterii, nu-mi rămîne decît să constat inexistenţa rezistenţei naţionale reale. S-or fi retras unii în conspirativitate, pregătind acţiuni ce nu vor fi să fie…

6.5 Propuneri legislative justificate de rechizitoriul alcătuit în acest studiu

Poate că patriotismul de stadion/supapă convine şi victimelor, ce pot lăcrima la sărbători, vitupera între beri şi mititei, răpuşi de nostalgia dreptăţii şi demnităţii naţionale.

            Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. S-ar putea spune însă că e uşor să judeci pe cel ce a făcut, dar e greu să ştii care dintre intenţiile afişate de unii, cînd cer susţinere şi voturi, vor fi transformate în fapte.  Este totuşi simplu să observi dacă măcar îşi asumă că vor face ce trebuie, dacă promit acţiuni concrete, încît să li se poată mai tîrziu verifica respectarea angajamenetelor (care, cel mai bine, ar fi contracte civile înregistrate la notariat, între respectivii şi partidele/asociaţiile ce îi promovează).

            Ca atare, voi încheia lunga pledoarie explicativă (înainte de a trece la consideraţii personale), prin semnalarea unor măsuri legislative ce ar fi trebuit (ar trebui) iniţiate/promovate de orice parlamentar cu adevărat naţionalist (pe marginea datelor agregate în acest studiu, urmărind seria segmentelor 1-6).

2. Colonizarea prin „retrocedarea cetăţeniilor”

a. Abrogarea/anularea tuturor modificărilor abuzive aduse legilor de încetăţenire, întru „retrocedarea” cetăţeniei urmaşilor evreilor ce au renunţat la calitatea de români; legi care au încălcat spiritul şi textul Constituţiei (începînd cu art. 3.4) şi au fost şi rămîn neconstituţionale. Trebuind prevăzută interzicerea repetării acestor abuzuri, în legile corectate corespunzător.

b. Anularea tuturor cetăţeniilor operate deja, bazate pe legile ilegale de încetăţenire excepţională – pe principiul retroactivităţii efectelor, în cazul legilor  neconstituţionale.

c. Cercetarea răspunderii celor care au participat, în toate cazurile şi în toate formele, din România sau de afară,  la malversaţia legislativă corectată prin normele prezentate anterior; penalizarea făcîndu-se pe baza articolelor din legi şi Constituţie (care erau de aplicare la momentul comiterii faptelor şi sînt încă),  referitoare la apărarea/ trădarea intereselor (suveranităţii) naţionale.

d. Publicarea integrală a listelor de încetăţenire privilegiată şi acces public prin Internet la dosarele respective. Chiar în cazul în care corectura prin legile 1abc este respinsă, trebuie legiferat dreptul românilor de a cunoaşte pe cei ce au cerut sau cer încetăţenirea (numele şi activitatea celor în numele cărora fac cererea) – ca să se poată eventual/efectiv cineva opune, în cazurile care se încalca criteriile de admisibilitate recunoscute de legi; adaugîndu-se şi precizari clare privind modul cum cetăţenii pot interveni în procesul de validare a cererilor.

e. Mai general, se modifică legile informaţiilor „personale” şi „clasificate”, astfel încît acestea să nu mai poată fi invocate întru acoperirea unor operaţii care aduc atingere interesului public.

f. (Dacă sînt respinse legile 1.abc) Se legiferează criterii de respingere care derivă din postura României de victimă a genocidului comunist  (vezi segm. 2 ). Urmaşii din Israel a membrilor nomenclaturii comuniste (în sens „Apostu”- de exemplu), adică din aparatul politic, represiv, economic şi cultural,  nu pot fi gratificați cu cetăţenia română.

g. (Dacă sunt respinse legile 1.abc) Se concretizează prevederile privind atitudinea ne-ostilă intereselor ţării: nu se poate aproba încetăţenirea intempestivă a (moştenitorilor) celor care au participat la jaful postdecembrist al tranziţiei  (realitate analizabilă folosind arhivele privatizării – vezi segm. 3), a celor care au cerut pensii speciale pentru persecuţii dinaintea anului 1944 (vezi segm. 4 ), sau au pretins retrocedarea unor averi naţionalizate  (vezi segm. 5 ), ori s-au implicat în cenzurarea istoriei ţării  (vezi segm. 6 ), sau au acţionat altfel împotriva intereselor actualei populaţii româneşti.

h. (Dacă sunt respinse legile 1a-g) Verificarea, una cîte una, a tuturor cetăţeniilor care au fost sau vor fi „reconstituite”. Cu invalidarea cererilor urmaşilor – în caz de renunţare benevolă – la plecarea în Israel. Apoi, invalidarea celor bazate pe cetăţenii anulate în urma recensămîntului din 1938 (recucerite sau nu, abuziv, după 1944). În fine, pentru rest , ar trebui, din respect pentru centenarul Romaniei Mari, legiferată măcar acum emanciparea noastră de dictatul marilor puteri , respectînd voinţa înaintaşilor noştri manifestată perseverent pînă în 1918; nimic nu ne obligă să considerăm că încetăţenirea forţată prin şantaj atunci ar da cuiva azi drept la „reconstituire”.

2. Condamnarea genocidului comunist

a.  Institutul IICC revine la menirea iniţială, de la care a fost deturnat: cercetarea crimelor comunismului.  Faptul că o victimă a fost acuzată de fascism /antisemitism, de către „tribunalele poporului”, că a recunoscut ce i-au dictat anchetatorii torţionari – este total irelevant . De altfel, toate sentinţele respective trebuiau şi trebuie anulate în bloc – încît evreimea criptocomunistă să nu aibă ce decizii invoca. Numai totalitarismul anti-românesc, post-1944, poate fi studiat pe banii românilor,  eliberaţi în 1989… de comunism, nu de fascism. Ca atare, trebuie îndepărtaţi de IICC toţi agenţii unei agende contrare menirii instituţiei, puşi să-i devieze activitatea, transformind victimelele comunismului în vinovaţi (de fascism etc.) ce mai trebuie pedepsiţi o dată; şi vinovaţii pentru suferinţele româneşti – nicicînd ispăşitori – în victime. Şi trebuie cercetaţi cei care au pus la punct această diversiune.

b. Controlul arhivelor româneşti trebuie să revină celor puşi să vegheze interesele româneşti, faţă de cele internaţioanale. De regulă, accesul la ele va fi garantat publicului (prin afişarea accesibilă a formatului digital – uşor de realizat).  În nici un caz nu poate fi restrîns accesul cercetătorilor români, dacă el este oferit unora de afară. Se impune şi recuperarea arhivelor instrăinate, plus demersuri pentru a obţine pe cele faţă de care avem interes legitim. În fine, cercetarea celor implicaţi în trădare – la nivel arhivistic.

c. Prin legea care corectează mandatul IICC, se cere nu numai alcătuirea listei responsabililor rămaşi (pieriţi) în ţară dar şi alcătuirea şi publicarea listei tuturor celor care au participat la genocidul comunist, în diverse roluri, şi au plecat în străinătate, cu menţionarea locului în care şi-au împlinit impunitatea. Dacă o altă compensaţie pentru gigantica suferinţă a neamului nostru nu va fi posibilă , atunci măcar să oferim victimelor o reparaţie morală, desemnîndu-le, nominal, asupritorii.

d. In cazurile grave, fiind vorba de o infracţiune împotriva umanitătii, comisă după intrarea în vigoare a tratatelor de imprescriptibilizare (şi nu anterior, ca acelea judecate la Nurenberg sau de către Tribunalul Poporului), România trebuie să ceară judecarea, fie şi în Israel, a oricărui vinovat rămas încă în viaţă; sau/şi – despăgubiri de la cei care l-au moştenit.

e. Din moment ce „reprezentanţii românilor” au considerat că actualii cetăţeni ai Romaniei trebuie să plătească despăgubiri pentru acte păgubitoare contra unor evrei, comise  între 1940 şi 1944, individual sau de către administraţie, atunci se impune, prin reciprocitate, ca şi cetăţenii actuali ai Israelului să plătească solidar despăgubiri pentru suferinţele produse românilor de evrei comunişti emigraţi sau de administraţia Israeliană – mai ales dacă observăm că ridicarea Israelului ca stat s-a bazat şi pe genocidul de la noi, beneficiind de activitatea distrugătoare a comunismului,  generatoare a unei „alia” salutare.

f. Se impune cercetarea rolului jucat de evreimea interesată în paralizarea procesului comunismului (în corelare, desigur, cu rolul jucat de mafia securicomunistă internă). Începînd cu activitatea agenţilor de influenţă  strecuraţi la conducerea asociaţiilor civile, presei, partidelor, administraţiei, justiţiei etc. – care au simulat implicarea în condamnarea comunismului, pentru a o deturna spre sterilitate.

g.  Este preferabil să rămînem o ţară cu opinie liberă. Dar dacă ceva e interzis, nu poate fi vorba decît de atingerea unui interes românesc. Ţara fiind suverană, doar minimizarea propagandistică a genocidului comunist poate fi tratată drept contravenţie, penalizabilă cu amendă. Sau, poate fi penalizat doar cultul unui responsabil implicat în genocidul antiromânesc, atribuirea de nume comuniste unor străzi, ridicarea de statui Anei Pauker, lui Nicolschi sau Brucan etc. România poate cere şi Israelului să introducă aceste măsuri, dacă doreşte ca, în reciprocitate, legislaţia noastră să penalizeze  promovarea holocaustului  (vezi punctul 6).

3. Declanşarea jafului tranziţiei

a. Cercetarea participării israeliene la lovitura de stat din 1989, la Contrarevoluţia din 1989, la instalarea regimului colonial postdecembrist şi la jefuirea averii poporului român; începînd cu rolul jucat de agenţii plasaţi în poziţii de putere sau de influenţă, într-o ţară căreia i s-a răpit suveranitatea. Fără discuţie aceste operaţii fatale au avut şi alţi autori (interni şi externi) care ar trebui condamnaţi; dar faptul că evreii au fost importanţi beneficiari justifică o analiză specifică a rolului lor.

b. Recunoaşterea faptului că statul român era, în 1990,  doar administratorul averii colective inalienabile a poporului român, din care o parte trebuia retrocedată celor de la care fusese acaparată abuziv şi alta trebuia impărţită celor care au realizat-o prin munca în lagar (vezi detalii în segm. 4 și 5). Constatarea nulităţii absolute a operaţiilor făcute pe baza criminalei legi 15/1991 (de constituţionalitate nu mai vorbim, căci lovitura Iliescu-Brucan-Roman a fost dată în regim de tranziţie a-constituţională, între două administraţii doar aparent legitime); anularea consecinţelor ei, operînd reparaţiile de rigoare, care sînt încă posibile.  Că e vorba de un monumental jaf, premeditat din start, de un mobil prezumabil al loviturii de stat,  o dovedeşte şi faptul că, în 1990, regimul Iliescu-Roman-Brucan a dat înapoi „părţile sociale”, pentru a nu se ciocni de drepturile noastre explicite de proprietate. (Si această operaţie ar trebui cercetată şi judecată).

c.  Recalcularea valorilor corecte de piaţă, în cazul fiecărei instrăinări din avutul naţional, înaintea distrugerii şi devalorizării premeditate. Reluarea bunului respectiv – dacă nu a fost distrus (cu retrocedarea sumei modice încasate atunci, actualizate cu inflaţia şi imbunătăţirile – numai în cazul vînzărilor la care nu se poate dovedi reaua credinţă/ complicitatea cumpărătorului; de exemplu , imobilele retrocedate pentru a fi imediat vîndute mebrilor Comisiilor, etc).  În cazul distrugerii, cercetarea responsabililor şi stabilirea despăgubirilor datorate.

d. Organe învestite cu atribuţii speciale vor cerceta jaful Tranziţiei, privatizare de privatizare, cu pedepsirea celor ce au distrus sau permis (inclusiv prin nelegiuiri normative ) dispariţia arhivelor aferente. Cei vinovaţi de jaful „tranziţiei” vor fi pedepsiţi proporţional cu daunele,  fără invocarea vreunei prescripţii, căci infracţiunea care a produs distrugerea vieţilor sărăcite sub pragul minim necesar existenţei decente/părăsirea în masă a ţării este o crimă impotriva umanităţii din România şi termenele de prescriere (chiar dacă ar opera) fiind întrerupte oricît, datorită imposibilităţii condamnării, cît timp făptuitoriii rămîn la cîrma ţării, deasupra legii. Confiscarea averilor astfel realizate – utilă relansării vieţii oamenilor cinstiţi. Mandat internaţional pentru străinii care au participat la jaf, buna credinţă neputînd fi prezumată. Extrădarea lor, inclusiv a celor aciuaţi în Israel.

e. Analiza împrumuturilor externe şi anularea datoriilor „odioase”, dupa modelul ecuadorian (sau Iraqian- impus nouă de americani) – inclusiv atunci cind creditorii sint bănci (cripto)evreieşti. Se impune şi cercetarea distrugerii sistemului bancar românesc şi a inflaţiei generate infracţional (pentru a scoate din cursă capitalul românesc) – scoţîndu-se la lumină vinovaţii interni şi cei dinafară şi a anulîndu-se debitele criminale.

4. Pensii pentru anti-românism?

a. Victimele comunismului au fost distruse folosind ca instrument statul uzurpat de mafia comunistă, deci de oligarhia ei profitoare; şi nu de poporul român prins în lanţurile lagărului comunist. Răspunderea delictuală (obligaţia de despăgubire) revine deci adevăraţilor responsabili (ce pot fi atacaţi în regres, ca prepuşi infracţionali, după ce statul comitent se achită faţă de victime – din buget şi nu din fondul de pensii). Fondul de pensii al victimelor din lagărul de muncă fusese deja continuu devalizat prin preluări la bugetul de stat şi păgubit prin munca incorect plătită – nu era deci cazul ca să fie încărcat şi cu obligaţia de plată a despăgubirilor datorate deţinutii politici – aşa cum s-a făcut din 1990, prin  Decretul-lege nr.118/1990. Se putea stabili în ce măsură au contribuit şi ei prin munca forţată – dar restul daunelor, adică valorile de viaţă şi muncă de care au fost abuziv privaţi nu trebuiau puse în cîrca „oamenilor muncii”… adică a altor victime, ci trebuia imputat bugetului general al statului care a prilejuit abuzul judiciar; şi apoi, în regres,  recuperat de la responsabili – dintre care mulţi au ajuns şi prin Israel. Astfel apărea clar datoria uriaşă a statului român faţă de populaţia muncitoare, creditorul prioritar – faţă de orice alte datorii (externe); fapt care interzice orice instrăinare, orice despăgubire sau plată, înaintea achitării acestei datorii fundamentale.

b. Nimeni nu a dat mandat reprezentanţilor românilor de azi să decidă acordarea de compensaţii  şi drepturi speciale (facilităţi, scutiri de taxe, tratament preferenţial, bugetări  etc.) pentru persecuţiile suportate de evrei între 1939 si 1944, plătite şi urmaşilor de prin Israel sau aiurea; fiind clar vorba de deturnarea instituţiilor statului, pseudo-reprezentare şi înaltă trădare. Şi sub nici o formă aceste plăţi nu se puteau face din fondul de pensii. Răs-ajunge că acesta a fost grevat de despăgubirea deţinuţilor politici şi de plata pensiilor mari ale torţionarilor lor şi ale continuatorilor acestora, răplătiţi regeşte prin pensii speciale – necontributive. Se impune deci anularea legilor respective , recuperarea banilor pierduţi prin această schemă spoliatoare care transformă ficţiunea fondului de pensii într-o uriaşă escrocherie; şi cercetarea/ condamnarea responsabililor şi instigatorilor.

c. În cazul în care nu se poate înainta pe calea 4b, trebuie măcar micşorate pierderile, introducînd (şi ca să nu permitem reactivarea pensiilor „ilegaliştilor”),  restricţii incontestabile, cum ar fi: cazul urmaşilor nomenclaturii comuniste  – care nu se reduce la aparatul represiv (deja exclus), ci trebuie să cuprindă aparatul politic, economic şi cultural; cazul foştilor activişti comunişti sau „antifascişti” (care au fost deportaţi pentru activităţi împotriva interesului naţional – în condiţii de război); cazul evreilor care au desfăşurat munci, în loc să îşi rişte viaţa pe front (sau au plătit o sumă ca să fie scutiţi şi de muncă); cazul celor care nu au suferit persecuţii dure cum ar fi deportarea în lagăre, ci sînt declaraţi victimă doar pentru ca au trait in România „fascistă”, în „ghetto-uri deschise”… în loc să fie livraţi maşinii de represiune germane. Etc.

d. În vîrful operaţiei de blocare a devalizării prin acordarea de despăgubiri oculte, trebuie să stea oprirea oricărui tribut „holocaustic”, înainte de a se stabili, folosind judicios arhivele existente şi  cu rigoare juridică , numărul real al celor ce au fost exterminaţi de oficialităţile statului român şi al celor care au decedat, din motive de slăbiciune şi boală – imputabilă autorităţilor. După care , adevăraţi reprezentanţi ai românilor trebuie să decidă dacă ne asumăm, nesiliţi de nimeni, astfel de plăţi, înainte de a despăgubi poporul român pentru suferinţele îndurate în lagărul comunist şi de a obţine despăgubiri de la vinovaţii rămaşi în ţară ţară sau emigraţi. În cazul evreilor, punîndu-se problema echilibrării unor datorii morale de sens invers, analiză faţă de care apărătorii României nu pot fi neutri, ci trebuind să-şi facă datoria.

5. Refacerea averilor interbelice

a.  Se impune, fie şi cu mare întîrziere, lămurirea regimului just de proprietate, pornind de la situaţia din 1989, cînd statul român era administratorul avuţiei comune a poporului român, din care o parte trebuia retrocedată deţinătorilor de drept. Adevăraţii reprezentanţi ai populaţiei trebuiau să tranşeze limitele acestor retrocedări, ţinînd cont de modul în care s-a făcut preluarea de la proprietarii iniţiali, existînd cinci mari categorii situaţionale:

I. Averile trecute în proprietatea colectivă prin naţionalizare (aici intrînd şi exproprierea moşiilor în 1864, 1921 şi 1945,  a averilor mănăstireşti, a pădurilor – dincolo de o anume suprafaţă, a resurselor naturale etc). Nimeni nu va nega/anula retroactiv legitimitatea acestei repuneri în posesie a poporului român, eliberat de colonialism şi jefuit de un parazitism economic  secular.

II. În schimb, bunurile acaparate prin confiscări abuzive (de exemplu, în urma proceselor contra a două sute de mii de „chiaburi”) trebuiau să revină proprietarilor de drept (altfel, sînt anulate reformele sociale ale lui Cuza şi Ferdinand!).

III. O altă categorie a fost a „preluărilor” fără acte (terenuri „abandonate” etc.) situaţii în care proprietatea reală aparţine neîntrerupt poseseorilor jefuiţi ilegal.

IV.  Situaţiile ambigue, cum ar fi actele de donaţie potenţial forţată,  trebuie analizate individual .

V. Toate celelalte valori, produse de munca din lagărul comunist, aparţin celor ce le-au creat, devălmaş (cota rezultînd din împărţirea la numărul locuitorilor) sau în cote-părti (în funcţie de contribuţia fiecăruia prin muncă – aici putînd opera şi filtrarea conducătorilor/ gardienilor lagărului).

b. Oricare ar fi defalcarea avuţiei administrate de stat pînă în 1989, între categoriile amintite, singura soluţie legitimă era (şi este) ca, după retrocedările declarate legitime de către reprezentanţii reali ai populaţiei, restul să facă obiectul unui mecanism de distribuţie de acţiuni, de tipul celui propus de Constantin Cojocaru. Sau, în anumite situaţii de interes public,  să rămînă în proprietatea comună a poporului român. Dar sub nici o formă, nu putea fi instrăinat/ distrus de proprietari fantomatici (societăţi comerciale, UAT-uri etc.) împroprietăriţi dolosiv prin legea Iliescu- Roman- Brucan (vezi punctul 3). Privatizările şi retrocedarile nefireşti de după 1989 încalcă flagrant dreptul, dreptatea şi interesul naţional (atunci cînd inzestrarea abuzivă se face în folosul unor străini şi în defavoarea românilor); nu se poate pretinde că astfel de măsuri ar respectă mandatul reprezentativ, fiind clar dovada trădării acestuia şi temei de nulitate. De aceea se vor cerceta toate metodele (a se compara, de exemplu, prevederile discriminatorii anti-naţionale ale legilor 18/1991 şi 10/2001- şi a celor subsecvente, tratamentul preferenţial anti-naţional de compensare practicat de ANRP, etc.) prin care s-a ajuns la favorizarea străinilor faţă de români în procesul de „reconstituire”; responsabilii trebuie să plătească.

c. Se vor publica arhivele integrale, care lămuresc evoluţia proprietăţilor. Un colectiv de cercetare dedicat va stabili cum s-a realizat fiecare avere (inclusiv evreiască) şi  ce s-a întîmplat cu ea între 1939 şi 1944. Apoi va cerceta cum a funcţionat reconstituirea dintre 1944 şi 1948 (ce a primit fiecare, ce a vîndut, ce a transferat în bănci străine – înaintea plecării în Israel). Avem dreptul să ştim care parte din ce s-a scos din ţară în două secole (recolte, minereuri, lemn, petrol, muncă, inteligenţă etc.) a fost transformată în valută, care a ajuns aiurea sau în Israel, cu ocazia „alia”. Şi cum s-a operat în fapt preluarea de către stat (sau vînzarea bunurilor), înaintea plecării. Ca să înţelegem cu ce se ocupau evreii ce au acaparat comerţul comunist, în timp ce fraţii lor erau (aparent?) expropriaţi.

d. Toate averile încropite (speculativ, parazitar, capitalist etc.) de evrei pîna la plecarea lor benevolă în ţara pe care au considerat-o a lor, rămîn de drept ale românilor (cît timp nu-şi pierd suveranitatea), naţionalizarea operată de regimul comunist (instalat cu contribuţia decisivă a unor evrei) neputînd fi delegitimată retroactiv în folosul altor evrei, deturnîndu-se  sensul revoluţiei de eliberare din decembrie 1989.

6. Reprimarea anticorpilor români

a. Asumarea rezultatelor „comisiei Wiesel”, compusă din agenţi ai intereselor evreieşti, de către falşi reprezentanţi ai românilor, trebuie declarată abuzivă şi nulă – cu toate consecinţele. Nimănui nu-i pot fi impuse respectivele făcături ca „adevăruri absolute”… a căror negare justifică încarcerarea; oricine le poate contesta, arătîndu-le găunoşenia metodologică şi caracterul anti-românesc; si chiar trebuie să le conteste, ca să-şi respecte obligaţiile fireşti şi prevăzute în norme, de apărare a interesului naţional.

b  În România, numai propaganda anti-românescă poate fi împiedicată prin lege. Toate legile de culpabilizare a fascismului/ legionarismului/ antisemitismului (O.U.G. nr. 31/2002, legea 217/ 2015 şi 157/02.07.2018) trebuie anulate, ca neconstituţionale, anti-libertare, anti-naţionale, inoportune şi absurde;  efectele lor eventuale sînt nule – retroactiv. DNA nu poate amenda pledoariile filo-româneşti; şi cum, de fapt , sacrificiile acestui popor nu justifică instalarea poliţiei gîndirii, DNA (şi orice formă similară de cenzură) trebuie desfiinţată iar cei care au constituit aşa ceva – cercetaţi.

c. Institutul Wiesel se desfiinţează şi sînt cercetaţi cei responsabili de înfiinţarea şi funcţionarea lui – inexplicabilă onorabil. La fel – pentru toate oficinele similare. Toate instituţiile de cercetare funcţionînd din bani publici sînt curăţate de activităţi de propagandă filosemită care aduc atingere istoriei, demnităţii  şi intereselor românilor. Persoanele care, în ultimele decenii, au făcut afirmaţii publice denigratoare şi falsificatoare, la adresa înaintaşilor noştri, acuzîndu-i că au rezistat cotropirii (evreieşti), trebuie eliberate din funcţii/posturi din care pot pune în pericol destinul naţiunii române libere.  Ca orice agenţi străini ce s-au manifestat ca atare, agenţii filo-israelieni sînt îndepărtaţi din poziţii sensibile (diplomaţie etc.) în scopul apărării suveranităţii ţării faţă de orice interese străine; de exemplu, se desfiinţează incubatorul diplomatic de la Şcoala Laude(r) Reut, anchetîndu-se modul în care s-a ajuns la actuala situaţie: formarea viitorilor diplomaţi români într-o oficină de propagandă israeliană.

f. Relaţiile internaţionale ale României sînt guvernate de prioritatea suveranităţii (ce ar trebui combinată cu neutralitatea de tip elveţian). Ca atare, mandataţii politic ai poporului român trebuie să pună raporturile diplomatice cu fiecare stat, sub puterea principiilor de relaţie bilaterală echitabilă – şi nu de vasalitate sau de camuflare a intervenţiei oculte, în favoarea unui stat terţ. Cu toată politeţea, dar şi demnitatea de rigoare, chiar imperiul SUA (sau cel Rus, sau suprastructura UE) trebuie invitate să-şi corecteze prestaţia de la Bucureşti, în sensul de a renunţa la presiunile filo-semite, dacă vor să fie percepute ca parteneri/ prieteni de către poporul român. Este intolerabil, de exemplu, ca ambasadorii americani să continue a spijini re-acapararea României de evrei, şi nu ameliorarea raporturilor bilaterale.

g. Trebuiescoasă din programa şcolară orice propagandă anti-românească (manuale de holocaustizare etc.); sau, să se folosească ocazia creată de floriani şi cioflînci pentru a explica meticulos elevilor români motivul izbucnirilor „antisemite”- adică legitimitatea luptei de eliberare a românilor, cotropiţi printr-o invazie seculară. Ar mai trebui şi cercetaţi toţi cei care au dat jos, în numele unor legi evident abuzive şi interpretate excesiv de slugarnic, numele unor patrioţi români – dat unor străzi sau instituţii. Luîndu-se măsuri pentru alcătuirea panteonului naţionalismului românesc.

Cred că este evident oricui cît de utopic pare azi un astfel de program. Şi totuşi el este legitim, în fiecare punct – aşa cum o demostrează datele integrate în studiu! Situaţia asumării acestei perspective e cumva paradoxală. Cine o respinge, nu este naţionalist. Cine o consideră realizabilă – nu este realist. Să vedem cine va urmări măcar împlinirea unor puncte, cu orice risc.

Am fost scufundaţi în neant, între supunere scrîşnită şi demagogie sterilă. Nu văd crimă mai mare. Să constatăm postura la care am fost reduşi, nu prea pare util, ci mai curînd demobilizant. Amăgirea pare a fi  mai bună ca adevărul. Dar cum să rezolvăm o problemă complet falsificată, nu numai de adversari, ci şi de cei ce vor să menajeze victimele situaţiei create, de adevărul crud?  

Recunosc că nu ştiu cum s-ar putea cuceri sprijinul românilor pentru a cuceri puterea, astfel încît să poată impune un program de genul celui expus mai sus. Mă depăşeşte rezolvarea acestei probleme. Mă limitez la formularea ei. Poate se vor găsi unii capabili de a mai salva cîte ceva, după ce înţeleg totul.

Iar dacă nu va fi să fie, să rămînem măcar cu satisfacţia de a nu muri şi prostiţi/ domesticiţi, după ce am fost sărăciţi, aserviţi şi învinşi.

– SFÂRȘIT –

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LVII). Cincinalele holocaustizării și răbojul colaboraţioniştilor (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LVI). Cincinalele holocaustizării și răbojul colaboraţioniştilor (I)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LV). Parazitismul etnic și lefegiii români

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LIV). Marea cârdășie pentru refacerea „patrimoniului sacru evreiesc”

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LII-LIII). Cumpărarea conștiințelor și intimidarea românilor de către evrei

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LI). Pomelnicul osanalelor filosemite

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (L). Cântarea aservirii României

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLIX). Fanarul de la Tel Aviv

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLVII-XLVIII). INCUBATORUL

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XLVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XL)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVIII-XXXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (I)